Spitalizare continuă în Spital Sfântul Ioan

Prin spitalizarea continuă se înțelege internarea pacientului pentru investigații medicale, tratament sau intervenții chirurgicale și nechirurgicale pe timp de noapte. Spitalizarea continuă e de minim o noapte ( mai mult de 12 ore).

Spitalul Sfântul Ioan se bucură de o reputație prestigioasă, oferind  servicii medicale de înaltă calitate, având o echipă medicală formată din profesioniști pentru care investigarea, diagnosticarea și tratamentul cât mai rapid, precoce și de o acuratețe maximă stau la baza misiunii lor medicale.

Condiții de internare

Pacienții care se internează în secțiile noastre au nevoie de biletul de internare eliberat de către:

  • medicul de familie;
  • medicul de specialitate din unităţile sanitare ambulatorii, indiferent de forma de organizare;
  • medicii din unităţile de asistenţă medico-socială;
  • medicii din centrele de dializă private aflate în relaţie contractuală cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;
  • medicii care îşi desfăşoară activitatea în dispensare TBC, în laboratoare de sănătate mintală, respectiv în centre de sănătate mintală şi staţionar de zi psihiatrie, în cabinete de medicină dentară care nu se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi care se află în structura spitalelor ca unităţi fără personalitate juridică;
  • medicii de medicina muncii.

În eventualitatea în care nu avem locuri libere pentru internare, iar starea dumneavoastră de sănătate permite, avem întocmite liste de așteptare, cu programare la o altă dată de internare.

Spitalizarea continuă într-un spital privat înseamnă și confort, încredere, siguranță!

  •  servicii de cazare ultramoderne, în saloane single sau duble, cu facilități conform normelor europene;
  • 3 blocuri operatorii;
  • ATI cu dotări complete;
  • laborator propriu;
  • aparatură ultraperformantă;
  • pijamale/ cămașă de noapte, papuci, halat;
  • articole de igienă personală (pastă și periuță de dinți, pieptene, aparat și pastă de ras, prosop, săpun, gel de duș + tot ce înseamnă produse de întreținere a igienei personale)
  • 3 mese zilnice în funcție de regimul alimentar recomandat de către medic ( sunt incluse tacâmuri de unică folosință, pahar apă/ceai);
  • dulap/vestiar personal pe timpul șederii în clinica noastră;
  • apă, ceai, cafea la discreție;
  • televizor gratuit cu abonament FULL OPTION ( inclus Netflix).
  • 3 blocuri operatorii;

Firme de asigurare/Instituții partenere care decontează anumite servicii medicale:

  • Allianz,
  • Asirom,
  • Euroins,
  • Omniasig,
  • CAS - lucrăm și cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate Maramureș.

Care sunt criteriile de internare? 

  • naștere;
  • urgenţe medico-chirurgicale şi situaţiile în care este pusă în pericol viaţa pacientului sau care au acest potenţial, ce necesită supraveghere medicală continuă;
  • boli cu potențial endemoepidemic care necesită izolare;
  • afecțiuni pentru care diagnosticul și/sau tratamentul nu pot fi monitorizate în ambulatoriu sau spitalizare de zi.

Ce aveți nevoie la internare?

  • bilet de trimitere/ internare ( formular în două exemplare) parafat și ștampilat de către medicul de familie/unitate sau de către medicul specialist din ambulatoriu;
  • carte de identitate;
  • card de asigurat;
  • talon de pensie din ultimele 3 luni – pentru pensionari;
  • adeverință CASS – pentru cei care dețin PFA.
  • medicația recomandată de medicul curant;
  • documente medicale anterioare relevante ( bilete externare spital, scrisori medicale, investigații medicale, radiografii, CT, RMN etc.).

Informațiile despre afecțiunea dumneavoastră se regăsesc în fișa de observație. Aveți dreptul să consultați aceste informații. Vă rugăm să întrebați medicul curant cu privire la orice informații suplimentare sau neclare aveți, legate de starea dumneavoastră de sănătate. Dorim ca experiența dumneavoastră în spitalul nostru să fie pe măsura așteptărilor. Este important să fiți liniștit și relaxat înainte de orice intervenție și să aveți toate informațiile clare, explicate pe înțelesul dumneavoastră.

Dreptul la confidențialitate

Cât timp sunteți în acest spital, datele dumneavoastră vor fi disponibile unui număr mare de medici, asistente medicale, membri ai administrației. Tuturor acestor persoane le este cerut să respecte confidențialitatea și protecția datelor dumneavoastră. Dacă aveți vreo nelămurire în acest sens, puteți contacta asistenta șefă sau șeful secției.

Programul de vizită

Vizitatorii, membrii de familie, colegii, prietenii sunt parte importantă din viața unui pacient. Bunăstarea, însănătoșirea, comunicarea pacientului este întotdeauna pe primul loc. Uneori, însă, pentru bunul mers al recuperării pacientului, pot fi impuse restricții pentru a se putea asigura cel mai bun tratament și îngrijire pacientului.

Vă rugăm să respectați programul de vizită:

  • Dimineața: 9.30 - 10.30
  • Seara: 19.00 - 20.00