Vitamina B2
Vitamina B2, sau riboflavina, este o vitamină solubilă în apă, care se găsește în organism sub formă de mononucleotide flavinice (flavocoenzime FMN) și dinucleotide adenin flavinice (FAD), cea de a doua formă fiind mai abundentă. Aceste coenzime joacă un rol important în majoritatea proceselor energetice și biochimice din organism, intervenind în reacțiile enzimatice de oxido-reducere. De asemenea, intervin în protecția celulelor împotriva stresului oxidativ.
Vitamina B2 se obține din dietă și anume din: carne, lactate, legume verzi, pâine și cereale. Are o culoare caracteristică galbenă, motiv pentru care este folosită și ca aditiv colorant în industria alimentară. Cea mai mare parte este absorbită în jejun. Intrarea acesteia în celule și traversarea membranelor celulare este facilitata de o proteina specifica de transport a riboflavinei. Mici cantități de riboflavină sunt stocate în ficat și este excretată prin urină.
De asemenea, vitamina B2 se secretă în lapte, motiv pentru care la mamele care alăptează crește riscul deficitului de vitamin B2, în timpul sarcinii și alăptării.
Valori scăzute:
Alcoolism
Diaree
Sindrom de colon iritabil
Intoleranță la lactoză
Afecțiuni însoțite de malabsorbție (boala celiacă, rezecția intestinului subțire, sprue tropical, boala intestinală inflamatorie)
Sarcină și lactație (în perioada în care se secretă lapte)
Erori congenitale ale metabolismului vitaminei B2
Valori crescute:
Nu a fost descrisă o toxicitate a vitaminei B2. Cantitatea de vitamina B2 administrată oral peste valoarea necesară, nu este absorbită în tractul gastro-intestinal, fiind eliminată.
Cheiloză (afecțiune caracterizată prin înroșirea buzelor și fisurarea lor la nivelul colțurilor)
Stomatite angulare (inflamații ale cavității bucale)
Glosită (inflamația limbii)
Dermatite seboreice
Keratite interstițiale cu potențială ulcerație și opacificare a corneei
Neovascularizație corneană
Scăderea acuității vizuale pe timpul nopții
Cataractă
Anemie normocromă normocitară
Migrene
Neuropatie periferică
Fatigabilitate
Displazie cervicală și/sau esofagiană
Retard de creștere la nou-născuți și copii
Defecte congenitale (ex. Buză cleft/ despicătura palatului, defecte cardiace congenitale)