Portiunea azotata a ureei (BUN)

Ca și în cazul creatininei serice, nivelul BUN variază invers proporțional cu rata de filtrare glomerulară (GFR). Cu toate acestea, anumite condiții pot duce la niveluri ridicate de uree care nu reflectă cu adevărat funcționarea renală.

Rata producției de uree nu este constantă. Este crescută la cei care consumă o dietă destul de ridicată în proteine ​​și în condiții caracterizate de distrugerea țesutului crescut (de exemplu, hemoragie, traume, terapie cu glucocorticoizi). Anumite antibiotice, cum ar fi tetraciclinele, pot interfera cu sinteza proteinelor și au tendința de a fi catabolice, crescând astfel nivelul de uree. Pe de altă parte, o dietă cu proteine ​​scăzute sau o boală hepatică poate scădea nivelul de uree, fără a afecta GFR sau funcția renală.

Boala hepatică poate fi asociată cu valori apropiate normale ale ureei (datorită producției scăzute de uree) și creatininei serice (din cauza pierderii musculare), în ciuda scăderii semnificative a funcției renale manifestată prin scăderea GFR.

Aproximativ 40% -50% din ureea filtrată suferă o reabsorbție pasivă în tubulul proximal. În stadiile de epuizare a volumului intravascular, creșterea reabsorbției sodiului și a apei, asociată cu o creștere paralelă a reabsorbției ureei. Aceasta are ca rezultat o creștere disproporționată a nivelurilor de uree comparativ cu orice modificare a nivelului seric al creatininei. Această creștere a raportului BUN-creatinină este unul dintre indicatorii de laborator ai perfuziei renale scăzute. Raportul indică o leziune prerenală atunci când raportul BUN-creatinină este mai mare de 20. Raportul poate fi, de asemenea, util pentru diagnosticarea sângerărilor gastrointestinale la unii pacienți care nu prezintă pierderi de sânge evidente. La copii, raportul BUN-creatinină de 30 sau mai mare are o sensibilitate de 68,8% și o specificitate de 98% pentru sângerarea gastrointestinală superioară. Valoarea acestui raport este limitată de alți factori care pot afecta independent BUN, cum ar fi diferite medicamente.

Medicamentele care pot crește nivelurile BUN includ următoarele:
Alopurinol
Aminoglicozide antibiotice
Amfotericina B
Aspirina (doze mari)
Bacitracină
Carbamazepină
Cefalosporinele
Chloral hidrat
Cisplatina
Colistin
Furosemid
Guanetidine
Indometacinul
Metotrexatul
Metildopa
Neomicină
Penicilamină
Polimixina B,
Probenecid
Propranolol
Rifampicina
Spironolactona
Tetraciclinele
Diuretice tiazidice
Vancomicină
Următoarele medicamente pot scădea nivelele BUN
Cloramfenicol
Streptomicină
O altă utilizare pentru evaluarea BUN este calculul raportului de reducere a ureei (URR), cu ajutorul unei formule. Datorită ușurinței sale de calcul, URR este frecvent utilizat în studii epidemiologice. Un studiu a evaluat corelația dintre diferitele caracteristici demografice și un URR mai mic de 65%, o doză de hemodializă care este mai mică decât cantitatea minimă recomandată în prezent.

Nivelurile BUN tind să crească odată cu vârsta. La sugari și copii, acestea reprezintă aproximativ două treimi dintre cele găsite la adulții tineri sănătoși, în timp ce nivelurile la persoanele peste 60 de ani sunt ușor mai mari decât la adulții mai tineri.

In plus, niveluri ușor mai mari se intalnesc la bărbați decât la femei, probabil reflectând masele musculare mai mici ale femeilor. În timpul sarcinii, modificările fiziologice ale fluxului sanguin pot, de asemenea, să scadă nivelul de BUN.

Determinarea BUN este indicată pentru:
Diagnosticul insuficienței renale
Diferențierea între azotemia prerenală și postrenală
Monitorizarea pacienților hemolizați si a celor cu insuficiență renală
Toți pacienții suspectati de o suferință renală sau a ficatului